Amurg- prima carte
(Twilight)
Isabella „Bella” Swan se mută din seninul Phoenix, Arizona în înnoratul Forks,
Washington
ca să locuiască cu tatăl ei, Charlie. Ea se decide asupra acestui fapt pentru
ca mama sa, Renée,
să poată călători cu soţul ei, Phil Dwyer, care joacă într-o ligă minoră de
baseball. Nefiind niciodată o elevă prea populară, ea este surprinsă să
constate atenţia de care se bucură la noua şcoală şi felul în care băieţii
intră în competiţie pentru ea. Izbuteşte să se împrietenească chiar din prima
zi cu un grup de studenţi, însă atenţia ei este atrasă de copiii adoptivi ai
doctorului Cullen, cinci adolescenţi stranii care formează micul lor grup în
care aparent nimeni nu are acces,chiar daca amandoi se priveau reciproc
insistent. La ora de biologie, ea
se aşează lângă Edward Cullen,
iar el pare de-a dreptul dezgustat de ea, încercând după oră chiar să-şi
schimbe cursurile pentru a o evita, lucru care o azvârle pe fată într-o
confuzie totală. Confuzia ei sporeşte atunci când Edward nu mai apare la
şcoală, şi se transformă într-o uluire totală în momentul în care el se
întoarce, cu o atitudine total schimbată faţă de ea. În momentul în care Edward
îi salvează viaţa, oprind un camion care era cât pe ce să o strivească, Bella
realizează că ceva este în neregulă cu colegul ei. După ce îl păcăleşte pe un
prieten de familie, Jacob Black din
tribul Quileute,
făcându-l să îi relateze o legendă locală, Bella banuieste că Edward şi familia
sa sunt vampiri,
dar nici acest lucru nu poate stopa atracţia irezistibilă pe care o simte faţă
de el. Ulterior, ea află chiar de la Edward că cei din familia Cullen au decis
cu mult timp în urmă să se abţină de la sângele uman, apelând în schimb la
sângele animalelor pentru a se hrăni.
Nici lui Edward nu îi este indiferentă Bella, însă el e conştient de
pericolul permanent la care o expune de fiecare dată când se văd - pentru el,
mireasma ei este de o sută de ori mai puternică decât a oricărui alt om, şi
este nevoit să facă uz de toată puterea lui de stăpânire pentru a nu-i face
rău. Cu timpul însă, Edward necesită din ce în ce mai puţin efort pentru a se
stăpâni şi relaţia lor devine mai trainică.
Apariţia unui alt grup de vampiri azvârle însă totul în aer. James,
liderul lor, surprins de protecţia pe care familia Cullen o acordă Bellei,
consideră uciderea ei drept o provocare, şi, prin urmare, începe să o vâneze.
Bella este nevoită să fugă din Forks împreună cu Jasper
şi Alice,
doi dintre fraţii adoptivi ai lui Edward, şi să se ascundă într-un hotel din
Phoenix. Acolo, ea primeşte un telefon de la James în care acesta îi spune că o
ţine captivă pe mama ei, şi îi cere să se predea dacă doreşte ca aceasta să
trăiască. Bella soseşte singură la studioul de dans unde se afla James, doar
pentru a descoperi că mama ei nici nu fusese luată prizonieră, şi că totul
fusese o înşelăciune. James încearcă să o ucidă pe Bella, însă Edward, împreună
cu restul familiei, o salvează. Odata ce realizează că James a muşcat-o de mână
pe Bella, Edward suge veninul din trupul ei înainte ca acesta să se răspândească
şi să o transforme într-un vampir. Reîntorşi în Forks, Bella şi Edward
participă la balul de absolvire al liceului, unde fata îşi exprimă dorinţa de a
deveni vampir, dorinţă pe care iubitul ei refuză să i-o îndeplinească.
Personajele din aceasta
carte:
Bella Swan
(Interpretata in film de actrita Kristen Stewart)
- personaj principal
Edward Cullen
(Interpretat in film de actorul Robert Pattinson)
- are
puterea de a citi mintile, in afara de cea a Bellei
Jacob Black
(Interpretat in film de actorul Taylor Lautner)
- prietenul
din copilarie al Bellei
Carlisle Cullen (Interpretat in film de actorul Peter
Fascinelli)
- tatal
lui Edward
Esme Cullen
(Interpretata in film de acrtita Elizabeth Reaser)
- mama
lui Edward
Rosalie Cullen
(Interpretata in film de acrtita Nikki Reed)
- sora lui Edward
Emmett Cullen
(Interpretat in film de actorul Kellan Lutz)
-
fratele lui Edward
Alice Cullen (Interpretata in film de actrita Ashley Greene)
- sora lui Edward care vede viitorul
Jasper Cullen
(Interpretat in film de actorul Jackson Rathbone)
- fratele
lui Edward care are puterea de a linisti pe oricine
James (Interpretat
in film de actorul Cam Gigandet)
- liderul
grupului de vampiri care vor sa o ucida pe Bella
Victoria
(Interpretata in film de actrita Rachelle Lefevre)
- partenera
lui James
Laurent
(Interpretat in film de actorul Edi Gathegi)
- al
treilea vampir din grupul lui James
Charlie Swan (Interpretat in film de actorul Graham Greene)
- tatal Bellei
Billy Black
(Interpretat in film de actorul Gil Birmingham)
-
tatal lui Jacob
Renée Dwyer
(Interpretata in film de actrita Sarah Clarke)
- mama
Bellei
Tyler Crowley
(Interpretat in film de actorul Gregory Boyce)
Lauren Mallory (Aceasta
persoana nu apare in film)
Mike Newton (Interpretat in film de actorul Michael Welch)
Angela
Weber(Interpretata in film de actrita ChristianSerratos)
Eric Yorkie
(Interpretat in film de actorul Justin Chon)
* toti
cei de mai sus care nu au o prezentare sunt colegi ai Bellei
Coperta
Stephenie Meyer a
afirmat că mărul de pe copertă reprezintă fructul interzis din cartea Geneza. Acesta simbolizeaza iubirea dintre Bella şi
Edward, care este interzisă, similară fructului din Copacul cunoaşterii binelui şi răului, lucru evidenţiat de citatul
din Geneza 2:17 care deschide cartea. De asemenea reprezintă alegerea.
Premii şi Nominalizări
Amurg şi-a câştigat
renumele şi a cucerit numeroase distincţii cum ar fi:
Critici
Criticile
recepţionate de Amurg sunt împărţite.
~Booklist
a scris: Sunt câteva defecte aici- o intrigă care putea fi mai strânsă, o
utilizare excesivă a adjectivelor şi adverbelor pentru a susţine dialogul- dar
acest roman întunecat ţi se prelinge în suflet.
~Kirkus
a afirmat: 'Amurg' este departe de perfecţiune: Edward ilustrat drept un
tragic erou monstru este prea byronic, iar farmecul
Bellei este bazat mai mult pe magie decât pe caracter. În orice caz, ilustrarea
unor iubiţi primejduiţi îşi are farmecul ei; fanii romanelor întunecate vor
rezista cu greu tentaţiei.
~Publishers
Weekly descriu pasiunea Bellei pentru marginalizatul Edward,
relaţia lor riscantă şi lupta lăuntrică a lui Edward ca o metaforă
pentru frustarea sexuală ce acompaniaza adolescenţa.
~Johanna Pohlete,
reporter BusinessWorld Weekender, a remarcat isteria în masă din jurul
cărţii Amurg şi a seriei ca un tot unitar.
Luna Noua- a doua carte
(New Moon)
Cartea ne-o prezintă pe Bella
înspăimântată de împlinirea vârstei de optsprezece ani, care semnifică un an în
plus faţă de vârsta fizică a iubitului ei, Edward. În timpul aniversării organizate
pentru ea de către familia Cullen, ea se taie accidental într-o foaie de hârtie
şi este atacată de Jasper,
fratele lui Edward, ceea ce îl face pe acesta din urmă să se gândească în mod
serios asupra pericolului permanent la care o expune. Crezând că aşa este mai
bine pentru ea, Edward hotărăşte să se despartă de ea, şi o anunţă că el şi
familia lui se vor muta din Forks.
Bella insistă să vină cu el, însă Edward îi spune că nu o mai iubeşte. Plecarea
lui o aruncă pe Bella într-o depresie şi o suferinţă profundă. Câteva luni mai târziu,
neştiind ce să mai facă pentru a o scoate din starea de depresie, tatăl ei,
Charlie ameninţă că o va trimite înapoi la mama ei. Speriată de acest fapt,
Bella se hotărăşte să iasă împreună cu colega ei Jessica
la film. Cu această ocazie, ea descoperă că poate auzi vocea lui Edward atunci
când se află în situaţii primejdioase. Dorind cu disperare să îi audă vocea din
nou, Bella decide să se pună cu bună ştiinţă în situaţii riscante. Ea cumpără
două motociclete şi i le dă prietenului ei, Jacob, rugându-l să le repare pe amândouă
şi apoi să o înveţe să meargă pe una dintre ele. Prietenia lor se dezvoltă din
ce în ce mai mult şi Bella reuşeşte să îşi mai revină puţin. Însă nici Jacob nu
duce lipsă de secrete - el este vârcolac,
duşman natural al vampirilor, care şi-a jurat să protejeze oamenii de „cei
reci”. Bella îi află secretul după ce e atacată de vampirul Laurent,
fost tovarăş al lui James. Un grup de lupi gigantici o salvează, iar fata
descoperă ulterior că şi prietenul ei se numără printre aceştia. Dar problemele
nu s-au încheiat o dată cu moartea lui Laurent - pe urmele Bellei se află acum Victoria,
iubita lui James, care e decisă să răzbune moartea partenerului ei. Pentru a auzi din nou vocea lui
Edward, Bella sare de pe o stâncă (un sport practicat adesea de tinerii din La
Push) şi aproape că se îneacă, dar e salvată la timp de Jacob. In aceeasi
seara, Alice,
sora lui Edward, se întoarce alarmată în Forks. Ea îi explică Bellei că a avut
o viziune cu ea aruncându-se de pe stâncă, şi că a crezut că încearcă să se
sinucidă. În vremea aceasta, Edward este informat greşit de către Rosalie,
cealaltă soră a sa, că Bella a murit, drept pentru care se îndreaptă spre Italia, cu intenţia de a le cere vampirilor Volturi
să îl ucidă. Din fericire, Alice şi Bella reuşesc să îl oprească la timp, însă
Volturi cer ca Bella să fie transformată la rândul ei în vampir, ameninţând că
în mod contrar o vor ucide pentru a se asigura că secretele lor nu vor fi
trădate. Cei trei sunt nevoiţi să promită că Bella va deveni vampir. La
întoarcerea în Forks, Edward îi mărturiseşte Bellei că de fapt nu a încetat
niciodată să o iubească şi îi cere iertare, explicând că a crezut că făcea ceea
ce era mai bine pentru ea. Bella îl iartă şi îşi exprimă din nou dorinţa de a
deveni vampir, însă Edward tot nu este de acord, fiind de părere că el şi
familia lui o pot proteja de Volturi. Fata decide să îi roage pe cei din
familia Cullen să voteze asupra acestui fapt, şi toţi votează pentru ea, mai
puţin Edward şi Rosalie. Edward însă este de acord ulterior să o transforme
chiar el în vampir, dar numai cu condiţia ca ea să se mărite cu el.
Personaje noi:
^Volturi
Clanul vampirilor cunoscuţi drept
Volturi îşi are reşedinţa în Volterra, Italia. Ei există de peste trei mii de
ani şi acţionează ca un fel de poliţie, conducându-se după regula conform
căreia existenţa vampirilor trebuie ţinută secretă faţă de oameni. Adesea, ei
trimit mesageri în toată lumea pentru a împiedica acţiuni ale altor vampiri ce
s-ar putea doveni dăunătoare pentru specie. Din garda lor personală fac parte
vampiri cu talente speciale, care îi păzesc cu grijă. Carlisle
le-a fost oaspete pentru o vreme, dar a plecat, întrucât, spre deosebire de
Volturi, el purta în sine dorinţa de a nu răni oamenii, şi de asemenea pentru
că intenţiona să îşi creeze propriul clan în SUA.
Volturi îşi fac pentru prima oară apariţia în Luna nouă,
atunci când Edward, crezând că Bella a murit, călătoreşte spre Volterra pentru
a le cere să îl ucidă. Atunci când Bella şi Alice vin la faţa locului, Volturi realizează
că Bella e om şi cer ca ea să fie transformată în vampir pentru a nu le trăda
secretele, ori dacă nu, să fie ucisă. Liderii Volturi sunt Aro, care poate citi orice
gând al unei persoane pe care o atinge, Marcus, care poate să simtă relaţiile
existente între persoane, şi Caius. Soţia lui Aro, Sulpicia, soţia lui Caius,
Athenodora, şi fosta soţie a lui Marcus, Didyme, care avea puterea de a-i face
fericiţi pe alţii, au sau au avut de asemenea rol de lideri. Garda Volturi e
constituită din 32 de membri, printre care se numără Jane, care poate crea
iluzia mentală de durere, Alec, capabil să anihileze simţurile celorlalţi,
Demetri, care poate vâna pe oricine, odată ce cunoaşte sensul general al minţii
respectivului, Chelsea, care poate schimba legăturile sentimentale dintre
persoane şi Renata, care poate face pe oricine să se simtă dezorientat în
preajma ei („scut”).
^Vârcolacii
În seria „Amurg”, vârcolacii nu îmbătrânesc, atâta timp cât se transformă în
mod regulat în lupi. Se vindecă repede, beneficiază de o forţă şi o viteză
sporită, şi pot comunica telepatic unul cu celălalt atunci când se află în
formă de lup. La sfârşitul romanului Zori de zi
este dezvăluit faptul că termenul de „vârcolac” este folosit în mod impropriu
pentru membrii tribului Quileute. Ei sunt doar fiinţe ce îşi schimbă forma,
adevăraţii vârcolaci fiind „Copiii Lunii”, care se schimbă atunci când e lună
plină.
O
altă caracteristică a vârcolacilor este procedeul denumit „imprint”, prin care
ei îşi găsesc sufletul-pereche, un procedeu natural şi involuntar, care nu ţine
cont de sentimentele pe care ei le-ar putea avea pentru o altă persoană, şi
care îi obligă practic să graviteze, metaforic vorbind, în jurul persoanei care
i-a atras.
Iniţial, vârcolacii sunt puşi de autoare în opoziţie cu vampirii, fiind
descrişi drept duşmani ai acestora, atitudine manifestată chiar şi faţă de
familia Cullen, în ciuda armistiţiului avut cu aceştia din urmă. Lucrurile iau
o altă turnură în urma evenimentelor înfăţişate în cel de-al treilea şi cel
de-al patrulea roman al seriei, atunci când vărcolacii sunt transformaţi de
autoare în aliaţi ai familiei Cullen.
Printre varcolacii cartii,
sunt enumerati, in afara de Jacob, si: Sam
Uley (liderul haitei), Quil Ateara, Embry Call, Paul,
Jared, Leah Clearwater (singura fata varcolac), Seth Clearwater (fratele
mai mic al lui Leah), Colin
şi Brady (cei mai tineri varcolaci). Mai exista si
Emily Young, logodnica lui Sam. Aceasta nu este varcolac, este doar un simplu
om.
Coperta
Stephenie Meyer a
spus că floarea de pe copertă nu are nicio semnificaţie în povestea ei, arătând
că ea nu a fost în niciun fel implicată în designul coperţii. Desi autoarea a
spus că floarea nu are nici o legatură cu romanul, unii consideră că floarea
ofilită reprezintă speranţa Bellei de a îl revedea pe Edward, speranta care se
"ofileste" odata cu trecerea timpului. Titlul
se referă la cea mai întunecată dintre fazele lunii, indicând astfel faptul că
Bella trece printr-o perioadă întunecată din viaţa ei.
Premii şi nominalizări
Luna nouă a atins prima poziţie în „Bestseller List
for Children's Chapter Books” (New York Times) în a doua săptămână de
când a intrat pe listă, şi a rămas acolo pentru unsprezece săptămâni, petrecând
în total peste treizeci de săptămâni în acest clasament.
Critici
~Cititorii au scris pe DearAuthor.com
că „[Stephenie Meyer] a portretizat-o [pe Bella], intenţionat sau nu, drept o
egoistă care nu poate supravieţui decât cu ajutorul unui bărbat.”
~Site-ul AvidBookReader.com
a precizat că „Protagonista şi naratoarea, Bella, se întâmplă să fie cel mai
slab personaj din toată seria şi cel mai enervant”
~Alte critici spun că „Pe la mijloc,
povestea îşi pierde cumva din ritm, şi fanii ar putea să aştepte cu nerăbdare
întoarcerea vampirilor. Totuşi, evenimentele din 'Luna nouă', vor lăsa fanii
lui Meyer nerăbdători să citească urmarea”
Eclipsa – a treia carte
(Eclipse)
Eclipsa continuă relaţia dramatică dintre Bella şi Edward. Edward îşi explică ezitarea de a o
transforma pe Bella într-un vampir, spunând că el crede că vampirii sunt fiinţe
fără suflet, care nu au loc în rai. Bella acceptă să se mărite cu el, în ciuda
ezitărilor datorate divorţului dintre părinţii ei. Între
timp, în oraşul Seattle încep să se petreacă lucruri
ciudate - brusc un val de crime se abate asupra aşezării, iar Edward
suspectează faptul că acestea ar putea să fie cauzate de un vampir incapabil să
îşi controleze setea. Între timp, Alice,
sora lui Edward, are o viziune conform căreia Victoria,
fosta iubită a lui James,
care caută să o ucidă pe Bella cu orice preţ, s-a întors în oraş. În acest
context, Edward ezită să o lase pe Bella să îl viziteze pe Jacob Black, dar, atunci când fata insistă,
spunând că nici Jacob, nici restul vârcolacilor
nu o vor răni, el cedează. Situaţia se complică atunci când Jacob îşi
mărturiseşte iubirea pentru Bella şi îi spune că va face tot posibilul pentru a
o determina să îl aleagă pe el în locul lui Edward. Ulterior,
atât Bella cât şi familia Cullen îşi dau seama că uciderile din Seattle fac
parte din planul diabolic al Victoriei, care şi-a creat o armată de vampiri
nou-născuţi cu scopul bine definit de a o prinde, tortura şi ucide pe Bella.
Pentru a putea opri această ameninţare, familia Cullen se se aliază cu
vârcolacii conduşi de Sam Uley.
În timp ce toţi ceilalţi se pregătesc de luptă, Edward şi Bella se refugiază în
munţi, fiind ulterior însoţiţi de Jacob şi de tânărul vârcolac Seth
Clearwater. Ei petrec o noapte întreagă ascunşi, şi, de dimineaţă,
Jacob îi surprinde pe Bella şi Edward discutând despre logodna lor. Rănit, el
ameninţă că se va duce să se lupte cu armata Victoriei şi se va lăsa ucis.
Pentru a-l opri, Bella îl sărută, şi îşi dă seama că şi ea este îndrăgostită de
el. Edward află de sentimentele ei, dar nu o condamnă, considerând că a ajutat
la dezvoltarea lor în momentul în care a părăsit-o. Victoria
izbuteşte să urmărească mirosul lui Edward şi ajunge la locul unde se aflau
atât el cât şi Bella şi Seth, şi Edward este forţat să lupte. Cu ajutorul lui
Seth, el o distruge pe Victoria, şi, la scurt timp după aceea, familia Cullen
şi vârcolacii îi omoară şi pe ceilalţi vampiri. Clanul Volturi apare la faţa
locului pentru a distruge puţinii supravieţuitori rămaşi, şi lupta se încheie.
După ce totul se termină, Bella îi explică lui Jacob că îl iubeşte, dar că
iubirea ei pentru Edward este mai mare şi că nu poate trăi fără el. Epilogul
este povestit din punctul de vedere al lui Jacob. În momentul în care primeşte
o invitaţie la nuntă din partea lui Edward, în care acesta îşi exprimă
recunoştinţa pentru felul în care a protejat-o pe Bella, Jacob se transformă în
lup şi fuge din Forks, încercând să îşi uite durerea.
Personaje
noi:
Bree Tanner – este un vampir nou nascut de Victoria. Ea este ultimul vampir ramas in
viata deoarece Carlisle i-a dat a doua sansa. Din pacate, cum Volturii nu dau o
a doua sansa, a fost omorata de acestia. Stephenie Meyer a scris si o carte,
“The short second life of Bree Tanner” (“A doua scurta viata a lui Bree
Tanner”), in care este explicata viata unei tinere transformata si omorata in
durere.
Riley – tot un
vampir creat de Victoria, numai ca acesta este creat inainte de ceilalti si
apare in Eclipse ca si partener al Victoriei, desi ea nu simte nimic pentru el.
Coperta şi semnificaţia titlului
Coperta
înfăţişează o panglică roşie destrămată. Aceasta reprezintă alegerea pe care
Bella trebuie să o facă între prietenia şi iubirea pentru Jacob şi iubirea
pentru Edward. Meyer a adăugat şi faptul că panglica semnifică şi ideea că
Bella nu se poate desprinde complet de viaţa ei umană.
Titlul provine
din cuvintele lui Jacob Black: The clouds I can handle, but I can't fight
with an eclipse (Pot să mă descurc cu norii, dar nu pot lupta cu o
eclipsă), prin care el îşi exprimă renunţarea la lupta pentru iubirea
Bellei.
Lansarea romanului
Cu câteva luni
înainte de lansarea romanului Eclipsa,
Meyer a găzduit un eveniment de promovare al romanului la Universitatea din Arizona, cu ajutorul unei librării locale.
Biletele s-au vândut în şapte ore, şi Meyer a ţinut un al doilea eveniment în
aceeaşi zi pentru care biletele s-au vândut în patru ore. Meyer a citit primul
capitol din Eclipsa, care a
fost lansat în aceeaşi zi în ediţia specială a cărţii Luna nouă.
Meyer a postat primul capitol şi pe site-ul ei oficial şi a pus câte un citat
din roman pe parcursul fiecăreia din cele 37 de zile rămase până la lansarea
oficială. Pe
25 iulie, librăriile Barnes and Noble au oferit în mod accidental copii ale
romanului Eclipsa câtorva
dintre clienţii care făcuseră deja comandă pentru ele. În declaraţia oferită de
Barnes and Noble se stipula că a fost vorba de o eroare a calculatorului. În încercarea de a
preveni spoilerele, multe forumuri ale seriei au fost închise, ca şi Twilight
Lexicon. Stephenie Meyer şi-a închis şi comentariile de pe MySpace, şi a rugat într-o scrisoare
deschisă cititorii care deţineau romanul deja să ţină sfârşitul pentru ei până
când restul fanilor seriei aveau să aibă şansa de a citi şi ei romanul.
Critici
~LoveVampires.com a scris că „Cititorii
adulţi s-ar putea să fie deranjaţi de relaţiile pline de angoasă adolescentină
din roman, dar dacă v-au plăcut deja scrierile anterioare ale autoarei, vă va
plăcea şi acest roman.”, şi a oferit cărţii patru stele şi jumătate din cinci.
~nne Rouyer de la School Library Journal a spus că „Meyer ştie ce vor fanii ei:
suspans, fiori, şi foarte mult romantism, şi se achită de toate datoriile.”
~elby Gibson-Boyce de la Tulsa World a scris „Am citit romanul
fără oprire până l-am terminat. Pur şi simplu nu puteam lăsa cartea din mână.
Exact acelaşi lucru mi s-a întâmplat cu Amurg
şi cu Luna nouă.”
~Site-ul DearAuthor.com a precizat: „Era clar că,
atunci când decizia ca Bella să fie transformată în vampir avea să fie luată,
toată tensiunea avea să se evapore, prin urmare autoarea a trebuit să fabrice o
serie de conflicte false pentru a menţine povestea interesantă”, şi a notat Eclipsa cu un C.
~Kellan Rice de la Blast Magazine a criticat cartea, numind-o „discriminatorie”,
afirmând, „Nu numai că Meyer construieşte între cele două personaje principale
o relaţie evident nesănătoasă şi chiar abuzivă, dar o mai şi romantizează şi
chiar o idealizează, şi face acest lucru nu numai cu Bella şi Edward, dar şi cu
Bella şi Jacob.”
Zori de Zi-al patrulea si ultimul volum
(Breaking Dawn)
-este împărţit în
trei „cărţi” sau secţiuni, prima şi a treia carte fiind povestite din punctul
de vedere al protagonistei Bella Swan, iar a doua fiind istorisită
din punctul de vedere al lui Jacob Black.
Cartea întâi: Bella
Începe cu căsătoria
lui Edward şi a Bellei care are loc în cadrul
unei ceremonii organizate de Alice.
Jacob Black se întoarce cu prilejul nunţii, şi, deşi încă rănit, îi spune
Bellei că vrea doar ca ea să fie fericită. După ceremonie, Edward şi Bella se
îndreaptă către Insula Esme, un dar oferit de către Carlisle
soţiei
sale. Ei fac dragoste, dar acest fapt naşte un conflict între ei. Vânătăile de
pe corpul Bellei îl determină pe Edward să refuze să mai facă dragoste cu soţia
lui până când aceasta nu va fi transformată în vampir. Rugăminţile Bellei îl
fac însă să îşi schimbe părerea. La scurt timp, Bella începe să se simtă rău şi
îşi dă seama că e gravidă. Speriat de dezvoltarea rapidă a fetusului şi de
posibilul impact pe care acest lucru l-ar avea asupra Bellei, Edward o duce la
Carlisle pentru un avort. Însă Bella e decisă să păstreze copilul şi îi cere
sprijinul lui Rosalie, sora lui Edward, ştiind că aceasta şi-a dorit mereu un
copil.
Cartea a doua: Jacob
Jacob află că
Bella este însărcinată, şi că sarcina a adus-o într-o stare îngrozitoare de
epuizare. Vârcolacii,
văzând în copilul nenăscut al Bellei o ameninţare, iau decizia să atace familia
Cullen şi să omoare atât pe Bella cât şi pe copil. Simţind că aşa ceva ar fi
nedrept, Jacob se opune deciziei luate de Sam,
liderul grupului, şi, invocându-şi dreptul de Alpha, se retrage din haită. El
este însoţit de fraţii Leah
şi Seth
Clearwater, şi toţi trei ajută familia Cullen să o protejeze pe
Bella. După
aproximativ o lună de sarcină, copilul ajunge la maturitate şi Jacob hotărăşte
să îl ucidă imediat ce se va naşte. Bella aproape că moare în timpul naşterii,
însă Edward reuşeşte să o salveze injectându-i propriul său venin în inimă. Pe
parcursul transformării lente şi dureroase a Bellei în vampir, Jacob se
„lipeşte” (proces prin care un vârcolac îşi găseşte sufletul pereche) în mod
involuntar de Renesmee,
fiica Bellei.
Cartea a treia: Bella
Cartea a treia e
povestită din nou din perspectiva Bellei, primele capitole fiind consacrate
descrierii noilor abilităţi ale eroinei în calitate de proaspăt vampir.
Lucrurile se precipită însă când Irina, un vampir din clanul
Denali o vede pe Renesmee, fiica celor doi, crede în mod greşit că
aceasta este un „copil nemuritor”, fapt ce ar încălca grav regulile lumii
vampirilor, şi pleacă să informeze clanul
Volturi. Într-o încercare de a salva copilul, familia Cullen adună
vampiri din toată lumea pentru a le sta drept mărturie că Renesmee nu poate fi
un copil vampir. La o lună după apariţia Irinei în Forks, clanul Volturi
soseşte pentru a pedepsi familia Cullen, însă, atunci când descoperă că au fost
greşit informaţi, o execută imediat pe Irina pentru greşeala ei. Ei rămân însă
indecişi asupra faptului dacă Renesmee ar trebui să fie tratată ca o ameninţare
la adresa lumii vampirilor sau nu. Alice şi Jasper,
care îşi părăsiseră familia înainte de confruntare, se întorc la timp cu
Nahuel, o fiinţă de 150 de ani jumătate om, jumătate vampir ca şi Renesmee. El
demonstrează că fiinţele ca el nu prezintă nicio ameninţare şi Volturi sunt
siliţi să plece, iar Edward şi Bella îşi câştigă dreptul la o existenţă tihnită
alături de fiica lor.
Personaje noi:
^ Renesmee
Carlie Cullen – este fetita lui Edward si a Bellei.Legat de nume,
Stephenie Meyer a scris:„Nu puteam
să îi spun Jennifer sau Ashley. Cum numeşti cel mai deosebit copil din lume?
M-am uitat pe multe site-uri cu nume de copii. În cele din urmă am realizat că
nu exista niciun nume omenesc potrivit pentru ceea ce îmi doream, aşa că am
inventat unul.” In carte observam ca numele „Renesmee” este format din numele
Renee [mama Bellei] si Esme [mama lui Edward] si al doilea nume al fetitei,
„Carlie” este compus din numele Carlisle [tatal lui Edward] si Charlie [tatal
Bellei]. Ea este pentru Jacob ceea ce este si Emily pentru Sam (adica suflete
pereche). Ea are ca putere supranaturala ceva ce e opusul a ceea ce face tatal
ei. Spre deosebire de Edward, care citeste gandurile, aceasta fetita perfecta
imparte gandurile printr-o singura atingere.
^ Vampirii – la sfarsitul cartii apar vampiri din toata lumea,
fiecare avand clanul sau. Mai jos este indexul vampirilor, unde putem sa ii
vedem pe toti.
Indexul Vampirilor
In ordine alfabetica, pe clanuri
* Vampirul poseda o inzestrare supranaturala
deosebita
- Cuplu
CLANUL AMAZIONIAN
Kachiri
Senna
Zafrina*
CLANUL DENALI
Eleazar* - Carmen
Irina – Lauren
Kate*
Sasha
Tanya
Vasilii
CLANUL EGIPTEAN
Amun – Kebi
Benjamin* - Tia
CLANUL IRLANDEZ
Maggie*
Siobhan* - Liam
CLANUL OLIMPIC
Carlisle - Esme
Edward* - Bella*
Jasper* - Alice*
Renesmee*
Rosalie – Emmett
CLANUL ROMAN
Stefan
Vladimir
CLANUL VOLTURILOR
Aro* - Sulpicia
Caius –
Athenodora
Marcus*
GARDA VOLTURILOR
(PARTIAL)
Alec*
Chelsea* - Afton*
Corin*
Demetri*
Felix
Heidi*
Jane*
Renata*
Santiago
NOMAZII AMERICANI
(PARTIAL)
Garrett
James* –
Victoria*
Mary
Peter – Charlotte
Randall
NOMAZII EUROPENI
(PARTIAL)
Alistair*
Charles* -
Makenna
Coperta şi semnificaţia titlului
Coperta reprezintă o metaforă în privinţa progresului Bellei de-a lungul
seriei; ea începe prin a fi cel mai slab element din poveste, pionul, şi
sfârşeşte prin a fi cel mai puternic, regina. Titlul se referă la debutul
vieţii Bellei ca vampir. Se mai considera ca imaginea poate fi vazuta din doua
perspective. Cea a Bellei, in care ea era pionul si Edward cel important. Dar
si cea a lui Edward,in are Bella este regina, motivul pentru care traiaste.
Lansarea romanului
Revista Entertainment
Weekly a lansat o mică parte din Zori de zi pe 30 mai 2008.
Stephenie Meyer a postat pe site-ul ei în fiecare zi timp de trei săptămâni
până la lansarea cărţii un 'citat al zilei' din Zori de Zi. Primul citat
a fost postat pe data de 12 iulie 2008. Primul capitol din Zori de zi a
fost lansat într-o ediţie specială a romanului Eclipsa. Zori de zi
a fost lansat oficial pe 2 august 2008 şi o petrecere specială de lansare a
avut loc în multe librării. În România romanul s-a lansat pe 12 iunie 2009, cu
mult mai devreme decat era prevazut, la cererea fanilor.
Critici
Au fost în
majoritate negative.
~Publishers Weekly a menţionat că problema principală era că
„fiecare primeşte ceea ce vrea [...] Nimeni nu trebuie să renunţe la nimic sau
să sufere decât temporar - cu alte cuvinte, s-a zis cu grandoarea.”
~Jurnalista Sara Rose a scris că fanii seriei vor
fi încântaţi de „personajele atrăgătoare, umorul deosebit, obsesia cu privire
la frumuseţe, focalizarea pe emoţii”, însă a menţionat că „cititorii obişnuiţi
s-ar putea să fie dezamăgiţi [...] din cauza lipsei acţiunii.”
~The Independent a descris cartea drept „şocantă, de prost gust,
groaznic de discriminatorie” adăugând că „Bella Swan trăieşte pentru a servi
bărbaţii şi pentru a suferi.”
~Entertainment Weekly a notat Zori de zi cu un D, criticând
aspru scena naşterii şi pasiunea obsesivă a Bellei pentru Edward, ca şi lipsa
ei de alte scopuri în viaţă.
~The Washington Post a făcut comentarii de genul „...Meyer a înfipt un
ţăruş direct în inima prea-iubitei ei creaţii” şi „Răsărit are o
secvenţă de naştere care ar putea să inducă abstinenţa pe viaţă la tipurile mai
sensibile”.
~Una dintre puţinele critici apreciative a apărut
în The Daily News Tribune, un ziar dintr-un orăşel, în care Margaret
Smith a scris „Ai putea şi tu să te îndrăgosteşti de suspansul şi de
sensibilitatea mişcătoare - şi de cuplul neobişnuit care se luptă să găsească
lumina în lumea lor înconjurată de întuneric.”.
~Nici fanii nu au fost foarte mulţumiţi de Zori
de zi. Meyer a denumit aceste reacţii „efectul Rob”; ea este de părere că
fanii au nevoie de timp pentru a aceepta sfârşitul cărţii Zori de zi, la
fel cum au avut nevoie de timp pentru a accepta alegerea lui Robert Pattinson pentru rolul lui Edward în
filmul Amurg.
Alte carti Amurg
Forever Dawn
Iniţial, Meyer a
scris o carte denumită Forever Dawn, care era o urmare directă a
evenimentelor din Amurg.
Firul naraţiunii rămânea în mare acelaşi, atât doar că romanul era narat în
întregime din punctul de vedere al Bellei, nu se punea prea mult accent pe
prezenţa lui Jacob şi a vârcolacilor, Victoria
şi Laurent
erau amândoi în viaţă, şi exista şi un epilog. Meyer a declarat că s-ar putea
să posteze cândva câteva părţi din această lucrare nepublicată. „Sunt câteva
lucruri despre care membrii familiei mi-au spus că le-au simţit lipsa [în
serie] aşa că voi începe de acolo.”, a adăugat ea.
Midnight Sun
Midnight Sun, in
romana Soarele de la miezul noptii
este cartea din perspectiva lui Edward, bineinteles, scrisa si aceasta de
Stephenie Meyer. In carte se intampla aceleasi lucruri ca si in Amurg, numai ca aceasta mai are si
altceva in afara de intamplarile Bellei. De exemplu, cand cei doi s-au privit
prima data in ochi, Edward nu a vrut asta intentionat. Deoarece sora sa, Alice,
i-a strigat numele in gandul ei, acesta a avut intentia de a-si intoarce capul.
Si asa a privit-o pe Bella.
Citate…mai speciale
“ Dar din pomul cunoasterii binelui si raului sa nu
mananci, caci in ziua in care vei manca din el vei muri negresit. “
Geneza 2:17
(Amurg)
“ Aceste patimi oarbe n-au norocul
Sa tina mult: ca pulberea, ca focul,
Se mistuie
la-intaia sarutare
Si adesea au o
jalnica urmare. “
“Romeo
si Julieta”, Actul al II-lea, scena VI-a
(Luna Noua)
“ Mi-am indreptat umerii si am mers inainte sa imi
intampin soarta, cu destinul meu langa mine pentru totdeauna. “
Stephenie
Meyer
(Luna Noua)
“ Foc si Gheata
Unii
spun ca lumea va sfarsi in flacari,
Altii
spun ca in gheaza.
Din ce-am gustat eu din dorinta,
Ii cred pe cei ce spun flacari.
Dar daca ar fi sa pier de doua ori,
Cred
ca am invatat destule despre ura
Ca sa spun ca pentru distrugere
E la fel de buna si gheata
Si
ar fi suficienta. “
Robert Frost
(Eclipsa)
“ - Mi-ai dat
norii frumos la o parte.
El ofta.
- Norii cu
care m-am descurcat. Dar nu pot sa lupt cu o eclipsa.”
Stephenie Meyer
(Bella & Jacob; Eclipsa)
“ Poate daca alerg suficient de departe, nu voi mai
auzi niciodata…
Mi-am fortat
picioarele si mai repede, lasandu-l pe Jacob Black sa dispara in urma mea.”
Stephenie Meyer
(Jacob; Eclipsa)
“ Copilaria nu se masoara de la nastere pana la o
anumita varsta la care copilaria este depasita, iar lucrurile copilaresti sunt
date deoparte. Copilaria este regatul unde nimeni nu moare. “
Edna St. Vincent Millay
(Zori de Zi)
“ Si totusi, sa spunem adevarul, ratiunea si dragostea
nu-si au locul impreuna in vremurile astea. “
Wiliam Shakespeare – “Visul unei nopti de vara, Actul III, Scena 1
(Zori de Zi)
“ Viata e aiurea si apoi mori. Mda, as vrea eu sa fiu
asa de norocos. “
Stephenie Meyer
(Jacob; Zori de Zi)
“ Afectiunea personala este un lux pe care il poti
avea numai dupa ce sunt eliminati toti dusmanii tai. Pana atunci, toti cei pe
care ii iubesti sunt ostatici, disipandu-ti curajul si corupandu-ti ratiunea.
Orson Scott Card – “Imperiul”
“ Si apoi am trait mai departe fericiti in aceasta
mica, dar perfecta bucata de eternitate.”
Stephenie Meyer
(Bella; Zori de Zi)
Alte date
Editura: Rao
Anul Aparitiei: Amurg – a aparut in SUA in anul 2005 si in Romania
in
luna Mai, anul 2008.
Luna Noua – a aparut in SUA in anul 2006.
Eclipsa – a aparut in SUA pe 7 august 2007 si in
Romania
pe 13 martie 2009.
Zori de Zi – a aparut in SUA in anul 2008
Capitole si pagini: Amurg – 373 pagini/24 capitole
Luna Noua – 475 pagini/24 capitole
Eclipsa – 539 pagini/ 27 capitole
Zori de Zi – 758
pagini/ 39 capitole
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu